sâmbătă, 6 octombrie 2012

Idealul meu in viata/CPR de dimineata

Am reusit azi sa despachetez in sfarsit tot bagajul. La noapte voi merge la culcare fara sa risc sa imi rup gatul impiedicandu-ma de valize/cutii/ghete, etc in drum spre pat. Sper.

Vacanta asta mi-a rapit tot cheful de viata. Singurul lucru care ma face sa ma dau jos din pat dimineata e sa ma gandesc ca peste cateva luni mai vine o vacanta. Si speranta ca dupa cateva saptamani spitalul o sa-mi acapareze din nou existenta si nu imi voi mai aminti ca exista vacante.

Lucrul care m-a frapat la intoarcere este cat de proasta e mancarea. Cat am stat in Peru am mancat toate prostiile, prin toate speluncile. Nu m-a durut nicio clipa burta, nu mi s-a umflat nici 2 cm, nu m-am constipat, nu am avut diaree. Digestie ca la carte. Vin aici, de a doua zi au inceput durerile si m-am umflat ca un colac pe plaja la Mamaia. Bai fratii mei, ce pun astia in mancare?
Prima zi la spital, aflu ca m-au mutat pe alta sectie, dar nu prea. Adica ba da, dar neoficial sunt intr-un fel pe amandoua. Singura. Bine, eram singura si inainte, dar macar ma mai ajuta oberarztu'. De-acu', mucles! Din fericire am niste svestere brici.
A doua zi la prima ora face un pacient fibrilatie ventriculara pe culoar. Eram si eu linistita cu un ac in vena unei paciente si aud urlete. N-am reactionat, ca mai avem pacienti cu papagali la mansarda, dar cand am auzit cuvantul "mort" printre urlete m-am reactivat brusc. Din fericire nu era mort, era doar in fibrilatie. Ventriculara. Un fleac. Ca de obicei echipa de pe intensiv a venit instant cu caruta cu tuburi si furtune. L-am curentat de 6 ori pana a intrat in sinusal.
Miercuri avuram liber ca fu sarbatoare, am dormit ca nehapaita, ca inca mai sunt pe ora Peru-ului si adorm pe la 5 dimineata.
Apoi, urmatoarea zi, ma suna svesterele ca avem o pacienta cu greata. Alba ca varul, transpira, lucru care ma baga la idei. Va doare in piept? Neh. Respirati bine? Aham. Dar statea in popou. De ce stati in popou? Ca mi-e mai bine. Fac repede un EKG, vad acolo o supradenivelare de ST, ma agit toata, internistul ca nu e infarct. Bag un stetoscop, ditamai galopu', fac troponina si restu', infarct. Ba manca-v-as, abia am venit din concediu, sunt chirurg, ce-aveti cu mine?
Ziua urmatoare ma trimite sefu' in ambulator ca nu mai era nimeni disponibil, a-nceput sa toarne cu fracturi. Da', sa toarne, zic.
Nu mai zic de cele doua apendicite perforate in doua zile, amandoua la adulti peste 50 de ani, cand nu mai vazusem peritonite de o vesnicie.

Alo? Tanti natura, nenea timpu'? Inca nu m-am dezmeticit, se poate mai lejareanu'?

Un comentariu:

  1. o zi nebuna:),am o intrebare,exista si o pagina de contact(email...) pe acest blog?..sau sunt eu prea obosit dupa o zi de munca si nu gasesc...

    RăspundețiȘtergere